Plante medicinale


AFINUL (Vaccinium myrtillus L)
Denumire populara Afin:  afene, afin de munte, afine -negre, afinghi, asine, coacă, cucuzie, pomişoare
Proprietati farmaceutice Afin:
Frunzele de afin
-  sunt excelente antidiareice
- provoacă strângerea tesuturilor, moderează secretiile si usurează cicatrizarea ranilor
- consumate des, scad zaharurile din sânge
-  actioneaza asupra inmultirii microbilor
-  sunt foarte bune diuretice
- afinul este si un antiseptic urinar
-  afinele cresc acuitatea vizuală
-  folosi in tratamentul diabetului
Afectiuni tratate cu Afin:
Boli tratate cu afin: diaree, enterocolite (inflamatia intestinului subtire si gros) de fermentatie,  oxiurază, diabet, infectii urinare, diaree,  uremie,  gută (artrită urică), reumatism
Tratamente naturiste Afin
- ceaiul de afin combinat cu alte plante medicinale se foloseste in tratatrea simptomelor de gută, reumatism, dar si hiperuricemie (care inseamna exces de uree în sânge). Din acest ceai se pot bea fara probleme 2-3 căni, recomandate pe stomacul gol si de fiecare data înainte de masă cu aproximativ 1 oră. Se obitin rexultate excelente daca se vor face cure de lungi cu ceai de afin (cel putin 6 saptamani). Este foarte bun in combinatie cu rădăcină de brusture şi iarbă de trei fraţi pătaţi
- in tratatrea oxiurazei – se recomanda ceai de afin combinat, si se vor face cure de 12 zile: se vor bea cel putin 1-2 litri din aceast ceai in fiecare zi. In plus se pot face clisme la fiecare 2-3 zile cu infuzie combinată din frunze de afin.
- persoanele care sufera de fragilitate capilară pronunţată si care pot face vanatai pe suprafete mari ale pielii, reactioneaza extrem de bine la tratamentul care consta in frunze de afin şi frunze de viţă-de-vie. Acest tratament va avea o durata  de 3 luni timp în care se va lua pe stomacul gol dimineata, la pranz, dupa-amiaza si seara, o linguriţă de pulbere (sub limba) dintr-o combinaţie de frunze de afin şi de viţă-de-vie (cele care au struguri negri) în proporţii egale
Mod de preparare Afin – ceai de Afin, decoct de Afin, macerare la rece
Infuzie : ceai de afin -  se vor pune 2 lingurite la jumatate de litru de apă clocotită. Cel mai bine se bea căldut si  în 3 reprize, pe parcursul unei zile
Decoct: fructe de afin zdrobite in proportie de o lingurita si jumatate la 500 ml de apă rece, se vor fierbe jumatate de ora; apoi se bea căldut de 3 ori pe parcursul unei zile
Macerare la rece: fructe de afin zdrobite in proportie de o lingurita si jumatate la 400 ml de apă rece, lasat la temperatura camerei la macerat 8 ore; se bea de 3 ori pe parcursul unei zile
Frunze
- in 250 ml apă clocotită se vor pune 2 linguriţe de frunze de afin maruntite. Se lasa acoperit 10 minute după care se va strecura, si se bea în cursul unei zile.
-  in 250 ml apă se vor pune 2 linguriţe de frunze mărunţite de afin – se fierb 15 minute. Se foloseste in tratamentul diareei, este un bunantiseptic urinar
Fructele
- la 500 ml apă se vor pune 2 linguriţe de afine. Se vor fierbe  jumatate de ora. Ceaiul rezultat se va bea călduţ pe parcursul unei intregi zile
- la 500 ml de apă se vor pune 2 linguriţe de afine zdrobite  – se lasa la macerat de seara până dimineaţa la temperatura camerei. Se va bea a doua zi in decurs de 24 de ore
- la 1 kg de zahăr se vor pune 1 kg de afine zdrobite. Se ţine astfel la foc timp de 30 minute, oiar apoi se va turna în sticle cu gura mai largă.
- la 700 g de zahăr se va pune un litru de suc de afine. Se fierbe apoi până se ingroasa. Se poate folosi în tot cursul anului
- fructele uscate se vor macina – se ia un vârf de cuţit de 3 ori pe zi sublingual. Acesta se  ţine timp de 10 minute, după care se înghite.
- gemurile şi dulceţurile de afine se fac conform retetelor cunoscute de fiecare
Tinctură de afin
– (pentru diabetici este recomandat sa se faca din frunze) – pentru tinctura se folosesc fructe proaspete – o parte si acestea vor fi zdrobite se vor adauga 5 părţi alcool alimentar de 70°. Se ţine in acest fel 15 zile si apoi se va strecura. Se agita des si se tine numai la temperatura camerei, ferit de inghet si de soare. Din aceasta tinctura se pot lua cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi
Vin - la 1 litru de vin de struguri se pot pune 50 de grame de afine proaspete . Se lasă decurs  de 8 zile la temperatura camerei si se agita de cate ori se poate. Ulterior se strecoara şi se completează lichidul obţinut cu vin.  Este bun de consumat înainte de mese cu 15 minute.
Lichior de afin - la aproximativ 500 ml de votcă se pun 50-100 ml tinctură de afine.
Afinată – este interzisa diabeticilor
ALBASTREAUA (centaurea cyanus)
Planta medicinala care are flori albastre globuloase. Albastrelele cresc in zonele de campie si de deal (mai ales pe langa lanurile de cereale), dar si in zone cu clima uscata si ajung la maturitate incepand cu luna iulie pana in septembrie. Au o durata de viata de 1-2 ani. De la aceasta planta se utilizeaza in mod special florile. Planta este acoperita de peri micuti care ii ofera in aspect matasos. In ciuda numelui, florile plantei sunt atat albastre dar si alb-roz. Florile se vor recolta doar cand sunt integral deschise. Albastrelele au proprietati calmante, hidratante, astringente, antiinflamatoare, bacteriostatice, emoliente. Se utilizeaza mai ales in boli ale pielii si in cosmetica, dar si pentru alte afectiuni. Pentru ca efectul albastrelelor sa fie evident, in scop cosmetic, acestea trebuie utilizate sub forma de comprese, zilinic timp de 10-15 minute timp de 2-3 luni. In scop medicinal se vor utiliza doar florile plantei. Uscarea florilor se va face intinzandu-le intr-un singur strat pe o suprafata uscata. Dupa acest procedeu, pentru preparearea ceaiurilor (infuzii) florile vor fi pastrate in pungi de hartie.
Uz extern:
- flori - ochi obositi sau iritati, riduri, eczeme, ulceratii ale pielii, orjelet, ihitioza, conjunctivite - sub forma de infuzie (compresa) concentrata si cataplasma.
Uz intern:
- flori - bronsite, stari febrile, boli hepatice, boli renale, boli ale aparatului urinar, ameliorarea starilor diareice, diureza, litiaza biliara, dispepsie - sub forma de infuzie.


ALOE VERA
Denumire stiintifica aloe vera:
Aloe Ferox, Aloe Perryi, Aloe Vulgaris, Aloe Barbadensis
Afectiuni care se trateaza cu aloe vera:
boli tratate cu aloe vera: abcese, aciditate stomacală, afecţiuni oculare, afecţiuni intestinale, afecţiuni dermatologice, afecţiuni ale gurii, afecţiuni hepatice, alcoolism, alergie, angină, anorexie, arsuri, artrite,  astm bronhic, atonie, boli de nervi, bronşite, cancer, cataracte, crampe, dermatite, colită, constipaţie, cefalee, diabet si altele
Contraindicatii aloe vera:
- gravide, femei cu metroragii, la bolnavii cu hemoroizi, la cei cu nefrite.
Tratamente naturiste cu aloe vera – mod de preparare si administrare:
- un vârf de cuţit de praf de aloe vera se va pune sub limbă pentru 10 minute, după care se înghite cu puţină apă. Este foarte amar şi din această cauză se ia foarte greu.
- se pune în capsule de medicamente câte 0,5 g la capsulă şi se iau intern de 3 ori pe zi înainte de mese.
- se va face ceai din 1 linguriţă de praf pus la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute după care se filtrează şi se consumă, preferabil îndulcit cu miere, dacă nu est vorba şi despre diabet
- praf se presară pe răni externe

- praf în amestec cu ulei, grăsime diferită (unt, smântână, untură de porc, lanolină, vaselină) transformându-se în creme sau unguente care se vor aplica extern. Se pune 1 parte plantă praf şi 3 părţi grăsime.
- tinctura – se va pune 50 g de praf la 250 ml alcool alimentar de 70°. Se ţine timp de 15 zile agitând des sticla. Se filtrează şi se pune in sticluţe de capacitate mai mică la rece. Se va lua câte 10 picături 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Se poate face tinctură şi din plantă proaspătă tot în acest fel.
- plantă proaspătă se taie şi se pune cu tăietura pe rană.
- plantele de aloe se ţin fără apă şi la întuneric o perioadă de 5 zile. Se vor folosi doar plantele care sunt trecute de 3 ani ca vârstă de vegetaţie. După această perioadă se vor tăia frunzele. Există mai multe procedee:
- se pun la uscat pentru obţinerea prafului din toată planta tăiată felii subţiri.
- se extrage sucul care se pune la uscat formându-se praful.
- planta proaspătă se va folosi doar la aplicaţii externe. Se taie în felii punându-se partea tăiată pe rană sau pe piele.
Aloe ca purgativ: 1 linguriţă de tinctură luată cu 100 l apă sau ceai. Se ia după mese. Acţiunea se manifestă după 8-12 ore, rar după 24 ore, prin mărirea peristaltismului intestinal ca urmare a iritaţiei nervoase determinate local în pereţii intestinali.
- mai acţionează şi ca purgativ, tonic amar (anorexie), eupeptic dar şi ca un bun antitoxic în special pentru ficat.
- un vârf de cuţit de praf se va pune sub limbă pentru 10 minute, după care se înghite cu puţină apă. Este foarte amar şi din această cauză se ia foarte greu.
- se pune în capsule de medicamente câte 0,5 g la capsulă şi se iau intern de 3 ori pe zi înainte de mese.
- se va face ceai din 1 linguriţă de praf pus la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute după care se filtrează şi se consumă, preferabil îndulcit cu miere, dacă nu est vorba şi despre diabet.
- praf se presară pe răni externe.
- praf în amestec cu ulei, grăsime diferită (unt, smântână, untură de porc, lanolină, vaselină) transformându-se în creme sau unguente care se vor aplica extern. Se pune 1 parte plantă praf şi 3 părţi grăsime.
Tinctură de aloe vera - se va pune 50 g de praf la 250 ml alcool alimentar de 70°. Se ţine timp de 15 zile agitând des sticla. Se filtrează şi se pune in sticluţe de capacitate mai mică la rece. Se va lua câte 10 picături-1 linguriţă de 3 ori pe zi. Se poate face tinctură şi din plantă proaspătă tot în acest fel.
- plantă proaspătă se taie şi se pune cu tăietura pe rană.0
Aloe ca purgativ -  o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml apă sau ceai. Se ia după mese.
- doza purgativă se poate administra de 2-3 ori în cursul unei zile. Se evită în acest fel ca bolnavii sensibili cu hemoroizi să aibă neplăceri. Totuşi cei cu hemoroizi ar fi foarte bine să nu ia preparate cu aloe decât extern sub formă de unguente unde sunt foarte activi.
- este de remarcat că aceste efecte au fost sesizate totuşi de foarte mult timp de către populaţia localnică care folosea aceste plante la aceste afecţiuni de sute de ani. Recent abia s-a descoperit că toate aceste credinţe au un suport ştiinţific.
Aloe cu propolis - 100 ml de tinctură de aloe se pun împreună cu 30 ml de tinctură de propolis 30 %. Este foarte indicată atât intern cât şi extern având rol de refacere celulară, regenerare, cicatrizare celulară, antibiotic, etc. Este unul dintre cele mai eficiente antibiotice folosite la foarte multe afecţiuni. Posologie- o linguriţă de 3 ori pe zi diluată în puţină apă.
Aloe cu ulei de cătină - se vor pune la 100 ml tinctură de aloe 30 ml ulei de cătină. Se va agita foarte bine înainte de întrebuinţare. Este util în toate afecţiunile pielii când se constată uscăciunea exagerată a tegumentelor, dar şi în eczeme, psoriazis, ihtioză. Se poate aplica în strat subţire, după care se va aplica un pansament. Pansamentul se va schimba la 24 ore.
Aloe cu miere - praf de aloe şi miere cât cuprinde, se foloseşte intern o linguriţă de 3 ori pe zi sau extern în aplicaţii locale, apoi se pansează pentru 24 ore. Este utilă chiar la cancer sau ulceraţii atât la piele cât şi în interiorul organismului la diferite răni, chiar şi după operaţii.
Aloe cu ulei de măsline – o linguriţă de praf  de aloe la 50 ml ulei. Se poate folosi intern pentru toate afecţiunile în care se indică acţiunea de curăţire a organismului, în special în bolile cronice.
Vin cu aloe – un litru de vin roşu şi 10 g de praf de aloe. Se va ţine la macerat o perioadă de 8 zile, după care se foloseşte. Nu este nevoie să se filtreze. Înainte de folosire se agită sticla pentru că are tendinţa de a se sedimenta.
Creme cu aloe - se foloseşte o linguriţă de praf de aloe şi 50 g de materie grasă. Aceasta poate fi- untură, ulei (se pune şi ceară de albine), smântână, unt, lanolină, vaselină, etc. Se indică la toate afecţiunile dermatologice sau în cosmetică atât pentru vindecare cât şi pentru întreţinere.
Contraindicatii aloe vera
- se interzice la gravide, femei cu metroragii, la bolnavii cu hemoroizi, la cei cu nefrite.
- femeile care alăptează vor trebui de asemenea să nu consume aloe, deoarece trece în lapte.




ANASONUL (Pimpinella anisum)


Proprietati farmaceutice anason:
Fructe de anason
- aromatizante
- expectorante
- stimuleaza apetitul
- stimuleza secretiile pancreatice si intestinale
-  diuretice
-  calmeaza durerile abdominale si ajuta la eliminarea gazelor
- contra viermilor intestinali
-  antispasmodice intestinale
-  aromatizante, antiseptice, expectorante, stimulează apetitul ajutând digestia, diuretice, stimulează secreţia salivară
Afectiuni tratate cu anason:
Boli tratate cu anason: afecţiuni intestinale, afecţiuni respiratorii, afecţiuni urinare (este şi antibacterian), anorexie, artrită,  balonări abdominale, bronşite, cefalee (în special praf sub limbă), diabet, dispepsie, enterite (pentru efectul antibacterian), infecţii intestinale, insomnie, insuficienţă pancreatică şi intestinală, litiaze de orice fel, parazitoze digestive, reumatism, tuse dureroasă uscată, viermi intestinali.
 Contraindicatii anason
 - nu se cinsuma in cazul ulcerului gastro-intestinal, colitelor. Seminteel evchi pto fi toxice asa ca nu se consuma
 Mod de preparare anason: ceai de anason
Ceai de anason – se prepara dintr-o lingurita de anason la 300 ml de apa fierbinte -  dupa aproximativ 20 de minute se strecoara; Ceaiul de anason se in 3 reprize inaintea meselor principale, dar se va utiliza pe perioade scurte deoarece este toxic
Anason in traditia populara
In traditia populara anasonul se întrebuinţa la prepararea unor băuturi alcoolice dar şi ca aromatizant în industria farmaceutică şi alimentară. Ceaiul din frunze sau decoctul din seminţe era folosit in cazul racelilor dar si a raguselii.
Cu seminţe de anason se făceau abureli contra durerilor de cap, iar cu frunzele crude de anason, zdrobite în unt, cataplasme contra durerilor de urechi. Ceaiul sau decoctul se lua în bolile de stomac şi de intestine.


ANGELICA (angelica archangelica sau angelica officinalis)

Angelica este o planta medicinala care creste spontan in zonele de munte, in sol umed, in paduri si mai ales pe langa ape curgatoare. Are frunze mari si flori alb-verzui globuloase. De la aceasta planta medicinala se pot utilizat in scop curativ atat radacina, frunzele cat si semnitele.
Intreaga planta este aromata. De aceea, este folosita atat ca tratament adjuvant in anumite boli, dar si in prepararea dulciurilor si a unor bauturi. In compozitia plantei se gasec uleiuri volatile, acid valeric, acid angelic, zahar, substante amare dar si angelicin (un timp de rasina).
Frunzele si tulpinile plantei se vor recolta in lunile iunie sau iulie, iar fructele si florile in luna iulie. Angelica necesita un regim special de utilizare, pastrandu-si calitatile curative doar daca este folosita la maxim un an dupa recoltare.
              Printre proprietatile specifice, se intalnesc cele carminative (calmeaza durerile stomacale si ajuta la eliminarea gazelor intestinale). Planta actioneaza ca diuretic, antiiflamator, sedativ, expectorant are efect astingent, tonic, antiaritmic si galactogog.

Uz intern:
- anemie, stare de slabiciune si oboseala generala, aciditate gastrica, varsaturi, balonari, enterite, aerofagie, bronsita cronica, tuberculoza, astm, boli hepatice, ameteli, impotenta, scorbut, migrene, rahitism, tulburari de mensturatie, leucoree.

Uz extern:

- dureri de articulatii de natura reumatismala, traumatisme, afectiuni bucale.

Contraindicatii:
- Planta nu este indicata femeilor insarcinate si diabeticilor. Se va folosi in doza recomandata de medic, consumul marit poate duce la hipertenesiune.


ANGHINAREA (Cynara scolymus)
Proprietati farmaceutice anghinare:
Frunzele de anghinare
- anghinarea creste secretia de bila a celulelor hepatice
- stimulează contractia vezicii biliare si a căilor biliare si provoacă golirea continutului lui
- scad colesterolul din sânge
- excită secretiile biliare
- anghinarea scade zaharul din sânge
- măresc reziduul uscat al bilei
- stimulează secretia biliară a colesterolului
- reglează celulele hepatice
- decongestiv renal
- anghinarea măreste pofta de mâncare
- adjuvant în hipertensiune arterială
- anghinarea are actiune antimicrobiană
Afectiuni tratate cu anghinare:
boli tratate cu anghinare: afecţiunile inimii, angiocolite, anorexie, angină pectorală, ateroscleroză, artrită, boli de ficat, boli de rinichi, boli ale tubului digestiv, celulită, ciroze, colecistită, congestie hepatică, constipaţie, diabet (scade nivelul zahărului din sânge), dischinezii biliare, dureri de cap, eczeme, enterocolită, fermentaţii intestinale, gută, hemoroizi, hepatică cronică şi acută, hiper-colesterolemie, hipertensiune arterială, intoxicaţii, insuficienţă hepatică, icter, laringită acută, migrene digestive, nefrite cronice, obezitate, plăgi, prurit, regenerare celulară, răguşeală, retenţia apei, reumatism, surmenaj, toxiinfecţii alimentare, urticarii, varice, vărsături, vertij (ameţeli) zgomote în urechi.

Contraindicatii anghinare:
- anghinarea este contraindicata in cazul afectiunilor acute renale si hepatobiliare
- nu se administreaza femeilor gravide, deoarece diminuează cantitatea de lape
Mod de preparare anghinare: ceai de anghinare
Infuzie:
- ceai de anghinare – se prepara folosind 2 lingurite de planta la 300 ml de apă care fierbe; ceaiul de anghinare se bea în 3 reprize înaintea meselor principale;
- după 10 zile se poate mari doza la 4 lingurite, iar după alte 10 zile,  se vor pune 5 lingurite la 300 ml de apă fierbinte.
După ce se va lua o pauză de o lună, cura se poate relua. In caz de suprasozare provoaca colici biliare si renale.
- este o planta care actioneaza extrem de puternic, si din acest motiv se face doar un ceai dintr-o linguriţă de plantă la 500 ml apă clocotită. Senzaţiile de intoxicare sunt: vărsături şi colici hepatice, deoarece ficatul nu se poate debarasa aşa de repede de toxinele acumulate. Acest ceai este bine sa se bea cu lingurita.
- la 250 de ml de apa care fierbe se vor pune 2 lingurite de anghinare – se acopera aproximativ 10 minute si se bea mereu inaintea meselor principale.
Praf de anghinare: se macina şi se pune apoi sub limbă o cantitate foarte mica, de un vârf de cuţit. Se va ţine acolo timp de 10 minute după care se înghite cu apă.
Tinctură de anghinare: 50 g de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml alcool alimentar de 70˚, si se ţine timp de 15 zile agitând des. Recipientul trebuie inchis foarte bine. Din aceasta tinctura se vor lua între 5 picături până la 15 picături de 3 ori pe zi,diluata cu ceai sau apa.
- dupa consum este indicat sa se stea in pat, pe partea dreapta.



 
ARTARUL (Acer platanoides)
Aria de răspândire: Arţarul se întâlneşte frecvent pe tot
continentul european. Este deseori plantat în parcuri, pentru umbra generoasă a frunzişului sau.                                   
             Perioada de înflorire: martie - mai.
             Aspectul: Artarul este un arbore viguros, însă rareori depăşeşte 20 m în înălţime. El formează o coroană arcuită simetric, pe un trunchi mai degrabă scurt. Scoarţa netedă, cenuşie, se desprinde de trunchi sub formă unor solzi alungiţi. Frunzele sunt lobate, având practic aceeaşi culoare şi acelaşi luciu pe ambele feţe. Lobii sunt ascuţiţi şi puţin zimţaţi pe margini. În lunile de primăvară, arţarul poartă flori alb-gălbui, dispuse în inflorescenţe umbeliforme. Fructele sunt prevăzute cu două aripioare îmbinate, astfel încât descriu un unghi obtuz. Între ele, în vârful acestui unghi, se găseşte sămânţa, o mică nucă turtită. Fructele verzi pot fi văzute încă din mai, atârnând în ciorchini grei pe crengi.Mai târziu, îşi schimbă culoarea în maroniu şi se lasă duse de vânt,rotindu-se prin aer ca nişte elice. Toamna, frunzele arţarului se colorează în nuanţe strălucitoare de roşu şi galben.
              Istoric: Arţarul apare deja în scrierile istoricului roman Plinius Secundus (23-79 d.Hr.), dar îl aflăm menţionat şi în papirusuri, ca unul din cele mai importante remedii folosite în medicina Egiptului antic. În secolul XII, călugăriţa Hildegard von Bingen îl caracterizează drept un arbore „uscat şi rece”. Ea îl recomandă pentru combaterea febrei prelungite, fie punând frunzele în baia bolnavului, fie pregătind o licoare ce se amestecă în vin. Şi alţi vindecători ai Evului Mediu au cunoscut foarte bine arţarul. Toţi l-au prezentat ca pe un remediu cu acţiune antifebrilă.
             În zilele noastre, arţarului i se acordă din nou atenţie, mai ales datorită calităţilor sevei sale. Deşi recoltarea sevei de arţar are o îndelungată tradiţie, ea a fost practic uitată pentru mult timp. Astăzi, seva este foarte apreciată ca sirop, respectiv ca îndulcitor. Ea se obţine la fel ca răşinile sau cauciucul, prin crestarea scoarţei. E regretabil faptul că în prezent s-a renunţat aproape cu totul la utilizarea arţarului în scopuri medicale, deşi până la începutul secolului XIX se preparau
remedii atât din crengile şi frunzele lui, cât şi din trunchi şi sevă. Acum, nu se mai foloseşte decât siropul, ca edulcorant în diete. Extragerea sevei se face după anumite reguli. Manevrele brutale, executate de oameni nepricepuţi, pot duce la uscarea copacului, dacă el pierde prea
multă sevă.
            Arţarul în medicina populară: Ca leac întrebuinţat în medicina
populară, arţarul continuă să-şi păstreze o anume însemnătate. Sunt preţuite în special proprietăţile sale antipiretice şi dezinflamatoare. Bucăţile de scoarţă şi frunzele proaspete se strivesc bine, se aşează pe o pânză curată şi se înfăşoară în jurul încheieturilor umflate, ori se pun pe ochii obosiţi. Şi atunci când ne simţim labele picioarelor grele şi înfierbântate, putem conta pe efectul răcoritor al frunzelor de arţar, introduse în şosete. Înţepăturile de insecte se pot trata, de asemenea, cu scoarţă şi frunze proaspete. Bolnavilor cu febră le ajută frunzele strivite,
puse la tălpi.
            Însemnătatea în ezoterism: Arţarul ocupă locul al şaselea în seria simbolică a celor şapte arbori cosmici. El corespunde planetei Jupiter, zilei de joi, culorii albastre, iar dintre metale, zincului. Este copacul care linişteşte orice fierbinţeală şi spaimă. Lăsând să ardă mocnit puţin lemn
de arţar pe mangal încins, el degajă un fum plăcut mirositor, ce calmează şi răcoreşte mânia şi agitaţia.
           Fizioterapie astrologică: Arţarul se află în relaţie cu planeta Jupiter.
           Efect stimulator: în disfuncţiile hepatice, în special în stazele
biliare, ce pot influenţa negativ procesele metabolice. Efect de atenuare: contra secreţiei prea abundente de bilă, pentru normalizarea funcţiilor ficatului şi colecistului.
Remediul se practică fie prin aplicarea de cataplasme cu frunze şi scoarţă, fie prin consumarea siropului. La cataplasme, se pot întrebuinţa atât scoarţa, cât şi frunzele proaspete sau uscate.
          Vindecări energetice: Arţarul le este indicat mai cu seamă celor pe care un eveniment sau o împrejurare i-a zguduit şi i-a înspăimântat, astfel încât ei nu mai reuşesc să-şi recapete liniştea şi echilibrul.
Modalitatea cea mai rapidă de contracarare a acestei stări neplăcute şi de limpezire a  sentimentelor este aceea de a se odihni şi răcori zilnic câteva minute la umbra unui arţar. Terapia poate fi completată cu prepararea unui ceai din frunze proaspete.
           Utilizarea în medicina veterinară: Frunzele de arţar constituie un furaj hrănitor şi fortifiant, ce se poate adăuga ca supliment la hrana zilnică a animalelor.
            În bucătărie: Mugurii foarte fragezi de arţar, încă nedesfăcuţi, se pot folosi ca adaos în salate. Siropul obţinut primăvara serveşte ca un îndulcitor bine tolerat, cu efect uşor laxativ. Din aceeaşi sevă se poate prepara şi un oţet.
Utilizarea în cosmetică: Infuziile ajută la curăţarea tenului, iar frunzele proaspete, strivite, au o acţiune dezinflamatoare şi calmantă asupra pielii iritate.







BOZUL (sambucus ebulus) 
              Bozul (Sambucus ebulus) este fratele mai salbatic al socului, având frunzele, florile şi fructele foarte asemănătoare cu ale acestuia, dar fiind considerabil mai scund şi având o rezistenţă mult mai mare la condiţiile vitrege de mediu. Se distinge prîntr-un miros al frunzelor, al tulpinilor şi al rădăcinilor care poate fi caracterizat pe drept cuvânt ca nesuferit sau chiar dezgustător, dar care vom vedea că are rolul său în terapie (bozul este un inhibitor redutabil al apetitului alimentar).Rădăcina de boz este fără doar şi poate unul dintre cele mai puternice purgative şi detoxifiante din flora noastră, fiind o adevărată mătură pentru organism. Cel mai semnificativ însă este efectul acestei plante în curele de slăbit, unde este o armă redutabilă, probabil fără egal în flora noastră medicinală.
Unde găsim şi cum culegem rădăcina de boz
           Puţine plante sunt atât de puţin pretenţioase ca bozul, care se aşează oriunde este lumină destulă şi pământ cu multe resturi organice. Ca atare, îl găsim de la munte până la câmpie, pe marginile de drum, în
locurile virane, pe malul apelor curgătoare, la margini de pădure. Rădăcina să este adâncă şi foarte puternică, necesitând un efort considerabil la dezgropare, care de obicei se face la sfârşitul lui octombrie, când planta şi-a sfârşit vegetaţia, iar pământul este umezit de ploile de toamnă şi, în consecinţă, mai uşor de săpat. După dezgropare, rădăcina se spală în apă, se taie mărunt şi (în cazul în care nu o folosim crudă) se întinde la uscat în strat foarte subţire, în locuri bine aerisite.
Forme de administrare
Plămădeala în ţuică
Este forma cea mai eficientă de administrare a rădăcinii de boz, care este foarte puternică şi, ca atare, trebuie luată în preparate care să permită o dozare foarte bună. Se prepară din 100 g de rădăcina proaspătă, tăiată foarte mărunt, care se pun într-un litru de ţuică tare, unde se lasă să macereze vreme de 5 zile. După trecerea timpului de macerare se filtrează şi se pastrează într-o sticlă închisă la culoare. Se iau de regulă 1-3 linguri pe stomacul gol, înainte de masă, pentru cura de slăbire şi cu două ore înainte de masă, pentru efectul purgativ.
Maceratul la rece
Două vârfuri de cuţit de rădăcină de boz mărunţită se lasă la înmuiat într-un pahar (200 ml) de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează. Preparatul astfel obţinut se ia pe stomacul gol, câte 1-2 pahare pe zi.
Ce boli vindecă
         Constipaţie - rădăcina de boz (mai ales macerată în ţuică) este printre cele mai puternice remedii laxativ-purgative din flora noastră. Se iau 1-2 linguri de plămădeală de două-trei ori pe zi, pe stomacul gol. Deregulă, un tratament durează două săptămâni, apoi se face o pauză de o săptămână, după care se poate relua.
         Obezitate, îngrăşare, apetit alimCasentar necontrolat - în tratarea acestei categorii de afecţiuni, pe drept cuvânt bozul poate fi considerat planta-minune. De ce? În primul rând pentru că rădăcina de boz
intensifică extraordinar procesele de eliminare, fiind un diuretic şi un laxativ-purgativ redutabil, care produce o scădere rapidă în greutate.
Apoi, mirosul său destul de neplăcut, de care vorbeam mai sus inhibă extraordinar de mult apetitul, dacă bozul este administrat înainte de a mânca. Asadar, administrarea unei linguri de plămădeală de boz în ţuică
cu câteva minute înainte de masă este un remediu de slăbire care îi va corecta şi pe cei mai înrăiţi mâncacioşi. Merită să încercaţi această metodă, aducându-vă însă aminte de un singur lucru: este foarte puternic şi, ca atare, trebuie luat cu măsură. În cazul în care abuzaţi de el, este foarte posibil să aveţi o scădere mai bruscă în greutate decât v-aţi dori şi, în plus, să vă confruntati cu un deranj stomacal destul de serios.
         Gastrita hipoacidă, capacitate de digestie slabă - părintele Elefterie de la Mănăstirea Secu - un duhovnic şi un vindecător excepţional - obişnuia să-şi trateze pacienţii cu probleme digestive cu
rădăcină de boz. Se ia un vârf de cuţit de pulbere din această rădăcină, cu 20-30 de minute înainte de mesele principale. Efectul de stimulare şi reglare ale digestiei este excepţional.
          Cistita şi infecţii renale recidivante, ascita - de patru ori pe zi se ia câte o jumătate de pahar de macerat la rece. În cazul în care este contraindicat aportul suplimentar de lichide, rădăcina de boz se ia sub formă de pulbere - câte un vârf de cuţit de 3-4 ori pe zi.
        
Precauţii
          Rădăcinile de boz sunt un purgativ cu o acţiune extrem de drastică şi care pot da efecte secundare extrem de neplăcute (deshidratare, colici abdominale, stări de iritaţie a tubului digestiv). Din acest motiv este extrem de important să nu se depăşească dozele menţionate în rândurile de mai sus. De asemenea, această plantă sau extractele obţinute din ea nu vor fi lăsate la îndemâna copiilor.
       Contraindicaţii
       Intern, planta nu va fi administrată persoanelor cu diaree, care suferă de colon iritabil, gastrită hiperacidă, care sunt slăbite. Rădăcina de boz este, de asemenea, contraindicată persoanelor care au senzaţie de vomă accentuată.





BRUSTURELE (Arctium lappa)

Planta cu totul extraordinara, Brusturele are proprietati detoxifiante de exceptie, care il recomanda in incredibil de multe afectiuni. Si inca ceva: aceasta planta este foarte valoroasa, intr-un domeniu cu care, din pacate, noi, romanii, suntem prea putin obisnuiti: medicina preventiva.
          Vreme de secole, in Europa, radacina de Brusture a fost considerata drept cel mai important remediu pentru curatarea sangelui. Iar cercetarile recente confirma acest lucru: Brusturele neutralizeaza radicalii liberi din sange, ajuta la eliminarea mult mai rapida a ureei si a altor substante reziduale din organism, scade nivelul colesterolului si trigliceridelor din sange. Insa actiunea detoxifianta a acestei radacini-minune nu se opreste aici. Ea curata prompt si eficient colonul, spala rinichii prin efectul sau diuretic puternic, ajuta la eliminarea surplusului de apa din corp prin transpiratie si urina. Iata de ce nu este de mirare ca Brusturele este considerat un adevarat elixir de toamna ce are pe drept cuvant renumele de antidot pentru toate bolile. Dupa cum se stie, detoxifierea este primul si cel mai important demers pentru blocarea bolilor, de la aparent banalele infectii si pana la afectiunile endocrine sau tumorale.
         In continuare, iata si cateva afectiuni in care a fost foarte bine studiata actiunea preventiva a Brusturelui.
* Boala canceroasa - mai multe teste de laborator si de medicina experimentala au aratat ca administrarea Brusturelui previne aparitia si evolutia tumorilor canceroase, cu diferite localizari. Intre altele, substantele active din radacina acestei plante previn malignizarea celulelor normale, sub actiunea substantelor chimice cancerigene si a radiatiilor. Apoi, Brusturele are actiuni specifice in diferite forme de cancer, cum ar fi cele care apar pe fondul perturbarilor hormonale sau al blocarii proceselor naturale de eliminare.
* Cancer la san - curele cu Brusture, administrat sub forma de infuzie combinata, cate 500 ml pe zi, in cure de minimum 40 de zile, sunt un excelent profilactic pentru cancerul la san. Tratamentul este valabil si pentru femeile care au fibroame sau chisturi mamare cu risc de malignizare. Brusturele are o actiune reglatoare hormonala, mai ales asupra ovarelor, lenta, dar foarte eficienta, care ajuta la prevenirea acestei forme de cancer. Alte plante care se administreaza pentru profilaxia cancerului la san sunt Trifoiul rosu (Trifolium pratense), Macrisul iepuresc (Oxalis acetosella), Nasturelul sau Cresonul (Nasturtium officinalis).
* Cancerul intestinal - conform ultimelor date statistice cunoaste cea mai rapida proliferare la noi in tara. Pentru prevenirea acestei afectiuni se administreaza maceratul la rece de radacina de Brusture, cate un pahar inainte de fiecare masa, in cure de 2-3 luni, urmate de o luna de pauza, dupa care administrarea se poate relua. Acest tratament dreneaza din colon materiile fecale stagnante, ajuta la mentinerea sau la refacerea florei intestinale normale. De asemenea, tratamentul cu macerat la rece de Brusture are efecte antitumorale directe, la nivelul colonului.
* Diabetul - marii consumatori de dulciuri, dar si persoanele care au avut precedente de diabet in familie ar fi bine sa tina cure cu tinctura de Brusture, din care se ia cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Un tratament cu tinctura de Brusture dureaza 3-6 saptamani si se face macar o data pe anotimp, fiind alternat cu administrarea altor plante antidiabetice, cum ar fi Anghinarea (Cynara scolymus), frunzele de Dud (Morus alba), frunzele de Afin (Vaccinium mirtyllus).
* Tromboflebita - un studiu chinez si unul japonez, facute in anii 1996, respectiv 2002, au aratat ca animalele de experienta tratate cu Brusture au o predispozitie mult mai redusa spre formarea cheagurilor de sange si spre inflamarea peretilor venosi. Pentru prevenirea acestei afectiuni (inclusiv a recidivelor) este recomandata cura cu infuzie combinata de radacina de Brusture, din care se bea cate un pahar (200 ml), de doua ori pe zi.






CASTANELE SALBATICE
            Aparent, banalele castane, pe care le găsim la vremea aceasta prin mai toate parcurile oraşelor, ascund sub coaja lor maronie substanţe vindecătoare foarte puternice. Ele reduc durerea şi inflamaţia, protejează vasele de sânge, opresc hemoragiile, stimulează circulaţia sanguină. Mai mult, în ultimii ani, ele au devenit o preţioasă materie primă pentru industria de cosmetice şi unguente, deoarece, folosite extern, au efecte benefice asupra pielii şi a circulaţiei periferice.Recoltarea se face foarte uşor, prin simpla lor culegere de pe jos.Se usucă în strat gros (10-15 cm), în locuri călduţe şi bine aerisite,vreme de trei săptămâni, după care pot fi puse la păstrare în săculeţi de pânză ori de hârtie sau pot fi preparate imediat.

Făină de castane:
castanele uscate se pisează cu tot cu coaja în piuă, până se mărunţesc suficient pentru a fi măcinate în maşina electrică de cafea, după care se cern cât mai fin. Praful alb-gălbui care rezultă, adică făina de castane, va fi folosit apoi intern şi extern pentru următoarele afecţiuni:

Hemoroizi, hemoroizi sângerânzi - se iau zilnic, pe stomacul gol, 3-4 linguriţe de făină de castane. Planta se ţine sub limbă vreme de 5-10 minute, după care se înghite cu apă. O cură durează 2-6 săptămâni, în funcţie de gravitatea afecţiunii, şi are un efect extraodinar şi asupra venelor, vindecând o serie întreagă de boli pentru care farmacia modernă încă nu a descoperit medicamente.

Varice, flebita, afecţiuni ale venelor în general - se face tratamentul intern de la hemoroizi şi, în plus, se aplică o cataplasmă cu făină de castane preparată astfel: la patru linguri de făină de castane se adaugă iaurt proaspăt, amestecându-se încontinuu, aşa încât să se formeze o pastă groasă. Această pastă se aplică cu un tifon pe locul afectat, după care se acoperă cu o folie de nylon şi se leagă (dar fără a strânge deloc). Se ţine 1-2 ore. Tratamentul se repetă zilnic sau o dată la două zile, vreme de o lună.

Tromboflebita, tromboze - se pun într-un borcan patruzeci de castane proaspăt culese şi bine zdrobite (cu tot cu coajă), peste care se adaugă alcool alimentar de 80 de grade cât să le acopere şi să rămână deasupra o peliculă de lichid de 2-3 degete. Se închide borcanul şi se lasă conţinutul să se macereze vreme de 20 de zile, după care se filtrează. Se administrează o linguriţă din această tinctură de patru ori pe zi, vreme de o lună.

Prostatita, adenom de prostată - se administrează tinctură obţinută după metoda de mai sus, câte 4 linguriţe pe zi, în cure de 2-3 luni. Coaja şi miezul castanelor au principii active antiinflamatoare
puternice, care acţionează asupra prostatei.

Reumatism - se fac spălături cu zeama obţinută după fierberea a 5 mâini de castane în 5 litri de apă, până lichidul scade la jumătate. Băile vor fi cât mai fierbinţi posibil. Procedura se repetă o dată la două zile.







CATINA

          Dintre toate fructele, catina contine cea mai 
mare cantitate de vitamina C, mai mult decat macesul si de aproape zece ori mai mult decat citricele.
La noi in tara intalnim catina alba si rosie, ambele cu un puternic efect antoxidant pentru organism.
De la catina nu se folosesc doar fructele, ci si mugurii, frunzele si scoarta.
SCURT ISTORIC
Catina este un arbust fructifer ale carui beneficii se cunosc inca din antichitate. Se pare ca ar fi originara din Asia de Sud, iar chinezii o folosesc de peste 2.000 de ani in medicina traditionala.
In Romania, catina creste in mod salbatic in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, din bazinul Siretului si pana la Olt.


Catina si proprietatile sale


Fructul de catina contine vitamina A, C, complexul B, E, P, K, F si microelemente precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier si sodiu. Catina este bogata si in beta-caroten (mai mult decat contine morcovul), dar si pectine, zaharuri, aminoacizi esentiali si acizi grasi esentiali.



http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
UZ INTERN

Catina sub forma de ulei (uleiul de catina) este benefic in afectiuni precum ulcerul gastric si duodenal, diaree, reumatism, afectiuni neuroendocrinologice, circulatorii si hepatice. El mai este folosit si in alcoolism, stres, astenie, anemie, coronariene, hipertensiune, gingivite. Un efect demn de luat in seama il are si asupra depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor, afectiunilor bucale, faringitei, raguselii, gripei, racelii, intoxicatiilor si leucemiei.
Catina este considerata un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, astringent, anticancerigen. Ea este indicata si pentru tratarea afectiunilor ficatului, splinei si rinichilor.

UZ EXTERN

           Catina este folosita sub forma de ulei si pentru afectiuni oftalmologice (miopie, hipermetropie, glaucom, cataracta), urticarie, alergii, dermatoze, imunitate scazuta, ulcere cutanate, eczeme, acnee, escare, hemoroizi, psoriazis si arsuri solare. Catina este un bun sudorific si mai este folosita si in tratarea anumitor afectiuni ginecologice.
           Poate fi folosita in curele de slabire deoarece inhiba pofta de mancare, dar in acelasi timp vitaminizeaza organismul.
           Uleiul de catina tine sub control nivelul colesterolului.
Trebuie stiut ca proprietatile antiinflamatoare, cicatrizante si antibiotice sunt detinute si de scoarta arbustului de catina.
Catina ajuta la pastrarea tineretii
            Catina sau mai bine zic, mugurii de catina sub forma de tinctura sunt un excelent remediu impotriva procesului de imbatranire.
Mugurii de catina au, se pare, si un efect afrodisiac.












CIMBRUL
             Îl cunoaştem foarte bine din piaţă: are frunzele de un verde închis,înguste şi foarte aromate, florile sunt albe şi grupate câte 3-4. Înfloreşte la sfârşit de septembrie - început de octombrie, şi tot acum se culege cu tot cu tulpină şi se pune în mănunchiuri la uscat. Cimbrul de grădină a fost adus la noi cu mai bine de două mii de ani în urmă, din Imperiul Roman, unde era la mare cinste. În medicina populară românească este un adevărat panaceu pentru digestie şi pentru metabolism.
Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de grădină
 Indigestie şi tulburări digestive pe fond de stres, gastrita hipo-acidă - se pune în mâncărurile mai grele cimbru din belşug. În plus, înainte de masă cu 5-10 minute se ia un vârf de cuţit de pulbere de
cimbru de grădină, pe stomacul gol.

Balonare, dispepsie - pentru efecte rapide se consumă infuzie fierbinte de cimbru - o jumătate de pahar. Persoanelor care se confruntă frecvent cu această problemă le este recomandată o cură de o lună cu pulbere de cimbru de grădină: o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi.

Dischinezie biliară - se fac tratamente succesive de 3 săptămâni, cu o săptămână de pauză, timp în care se administrează o combinaţie în proporţii egale de pulbere de cimbru de grădină şi de anghinare (Cinara scolymus). Doza este de 1 linguriţă rasă, care se administrează de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale.

Atonie gastro-intestinală - se consumă zilnic 1-2 căni de macerat la rece de cimbru de grădină. Suplimentar se administrează plante amare (anghinare, pelin, ţintaură) pentru activarea mai puternică
a digestiei şi a funcţiei de eliminare. De altfel, în medicina populară combinaţia dintre cimbrul de grădină şi plantele amare este imbatabilă în tratarea bolilor digestive.

Amenoree, frigiditate - se face un tratament de două luni, în care se administrează extract alcoolic de cimbru de grădină, câte 4 linguriţe pe zi. Cimbrul de grădină are efecte emenagoge (declanşează
ciclul menstrual) şi este un afrodiziac de intensitate medie.

Crampe stomacale, contracţii şi dureri abdominale pe fond nervos - ca remediu de prim ajutor, se bea cu înghiţituri mici o cană cu infuzie fierbinte de cimbru de grădină. Pentru tratament de lungă durată, se consumă zilnic câte o jumătate de litru de macerat la rece de cimbru de grădină.

                                                                Aplicaţii externe
Nevralgii - se pun pe locurile afectate comprese fierbinţi cu infuzie concentrată (3 linguriţe la jumătate de cană de apă) de cimbru de grădină.
Răni - se fac spălări cu infuzie concentrată (3 linguriţe la o cană de apă) de cimbru. Are efecte antiinfecţioase şi cicatrizante uşoare.
Crampe musculare (cârcei) - se fac băi locale cu infuzie cât mai caldă de cimbru de grădină. Aplicaţia durează 15-20 de minute şi are efecte relaxante şi decongestionante.
Precauţii şi contraindicaţii
Bolnavii de ulcer gastric şi de gastrita hiperacidă vor folosi în doze mici această plantă, întrerupând imediat tratamentul dacă apar semne ale agravării bolii.












CIUBOTICA CUCULUI (Primula officinalis)
             Ciubotica-cucului (Primula officinalis), este una dintre cele mai utilizate plante medicinale cu efecte benefice asupra corpului uman. Este o planta mica, de aproximativ 10-30 cm inaltime care creste in poieni si luminisuri, fanete, dar si in regiunile muntoase. 
Descriere
             Ciubotica-cucului este o planta mica, de aproximativ 10-30 cm inaltime. Acesta creste in poieni si luminisuri, fanete, dar si in regiunile muntoase. In pamant are un rizom foarte mic, din care cresc radacinute scurte si grosute. Rizomul se termina intr-un boboc care infloreste in timpul sezonului de primavara. Ciubotica-cucului infloreste in luna mai, iar florile au o culoare galben-aurie si raspandesc un miros foarte placut. De la aceasta planta sunt folosite: rizomul, radacinile, florile si uneori frunzele.
Proprietati si beneficii
             Ciubotica-cucului poate fi folosita in stare proaspata sau uscata. Florile si frunzele sunt bogate in vitamina C si beta-caroten, potasiu, calciu, sodiu si salicilati, care ajuta la intarirea sistemului imunitar, prin proprietatile sale antioxidante, si scad nivelul colesterolului. De asemenea, planta contine saponoizi care au efecte expectorante si emetic (vomitiv). Radacina si tulpina contin Saccharum, amidine si tanoids. Planta este de asemenea un diuretic natural si sedativ, cu efect antispastic, sudorific, calmant, cicatrizant, hemostatic, fluidificator al secretiilor bronhice, emolient.
Procedeu de uscare a plantei
             Rizomii impreuna cu radacinile se intind la soare sau se pot usca artificial la temperaturi de 40-50 grade C. Din 3-4 radacini proaspete se obtine aproximativ 1 kg de produs uscat. Florile se usuca in straturi subtiri pe cale naturala sau artificiala la o temperatura de 35-40 grade C. Din 6-7 kg flori proaspete se obtine aproximativ 1 kg produs uscat. In cazul recoltarii frunzelor, ele se usuca imediat dupa culegere la o temperatura de 100 grade C pentru conservarea vitaminei C, principiul lor activ de baza.
Tratamente si amestecuri
            Planta se administreaza sub forma de infuzie (in cazul florilor), decoct (in cazul radacinii - ce trebuie maruntita in prealabil) sau praf (din frunzele bogate in vitamina C). Extern se foloseste sub forma de cataplasme calde ce se aplica pe locurile dureroase, avand actiune calmanta, cicatrizanta si hemostatica. De asemenea, ciubotica-cucului este folosita in bronsita, pneumonie, afectiuni renale si ale vezicii urinare, disfunctii gastrointestinale.
Ceai (infuzie) de ciubotica-cucului: se obtine dintr-o lingurita cu flori si tulpini de ciubotica cucului, la o cana cu 250 ml apa clocotita); se lasa 1 minut, se strecoara si se administreaza cel mult doua cani pe zi.
Ceai (pentru insomnie): se obtine din amestecul descris anterior (amestec ceai sau infuzie), si se administreaza o cana inainte de culcare.
Vin tonic pentru cardiaci: intr-o sticla de 2 litri se pun flori proaspete de ciubotica-cucului, se toarna vin alb natural, si se lasa doua saptamâni la loc insorit astupata cu un dop de pluta. Dupa acest interval de timp se administreaza cate trei linguri in fiecare zi. Are efect linistitor asupra inimii, fiind foarte indicat pentru persoanele agitate.
Sirop de ciubotica-cucului: se recomanda in cazuri de tulburari ale respiratie si este obtinut din flori zdrobite, amestecate cu miere si apa.
Decoct din ciubotica-cucului: se adauga intr-o cana de apa o lingura de radacini de ciubotica-cucului. Amestecul este apoi lasat sa fiarba putin. Dupa racire se poate consuma asemenea ceaiului sau infuziei.
Atentie!
  • ciubotica-cucului nu este recomandata celor care sunt alergici la aspirina, din cauza cantitatii sale ridicate de salicylants, care sunt principala baza pentru aspirina
  • nu este recomandaat persoanelor care urmeaza tratamente anticoagulante sau de catre femeile gravide. Acesta poate fi utilizat insa de femeile care alapteze, deoarece ceaiul de ciubotica-cucului stimuleaza alaptarea








COADA-CALULUI (Equisetum arvense)
 
          Coada-calului este usor de recunoscut, dupa tulpina sa zvelta, inalta de pana la 30 de centimetri, cu frunze inguste, dispuse in verticil. Mai exista o alta specie de Coada-calului (Equisetum maxima), cu aceleasi proprietati medicinale, dar care creste de doua ori mai inalta, in rest fiind foarte asemanatoare cu prima. Ambele sunt plante iubitoare de lumina, cu pretentii reduse fata de umiditate si sol, care prefera nisipurile, parloagele, pamantul afanat de sapaturile recente, unde lipsa concurentei altor surate le asigura soare din belsug. In Romania, intalnim Coada-calului in toate zonele tarii, unde creste de la campie si pana in zona submontana.
        
Mod de preparare si administrare
 Pulberea de Coada-calului
          Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a partilor aeriene uscate. Pulberea astfel obtinuta se depoziteaza in borcanele inchise ermetic, in locuri ferite de lumina, asa incat principiile sale active sa nu se degradeze. Se administreaza cate o jumatate de lingurita - o lingurita rasa, de trei-patru ori pe zi, in cure cu o durata de pana la trei luni. Pentru tratarea unor afectiuni acute, cum ar fi gastrita hiper-acida sau hemoragiile, se pot lua pana la 6 lingurite pe zi.
 Infuzia combinata de Coada-calului
Se foloseste mai ales extern. Se prepara folosind extractia la rece, combinata cu cea la cald: patru-sase lingurite de pulbere de tulpini maruntite de Coada-calului se macereaza 8 ore, intr-un sfert de litru de apa, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un sfert de litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se combina maceratul cu infuzia, preparatul rezultat folosindu-se mai ales extern, pentru spalaturi si comprese. Acest remediu este un puternic diuretic, antiseptic, cicatrizand totodata si tonifiind tesuturile, inhiband dezvoltarea unor bacterii.
 Tinctura de Coada-calului
           Se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de Coada-calului, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza, de 4-6 ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.

Cataplasma cu Coada-calului
           Se iau 2-3 tulpini uscate de Coada-calului si se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie, intr-un vas cu apa calda (40-50 grade Celsius). Se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Sucul de Coada-calului
          Se obtine doar din planta proaspata, care se spala si apoi se toaca marunt. 30 g de tocatura se pun intr-un vas cu 30 ml de apa si se lasa la macerat vreme de jumatate de ora, dupa care se stoarce prin tifon. Se obtine un lichid verzui, cu miros specific, ce se foloseste intern si extern.

                                         Tratamente preventive cu Coada-calului
       * Infectii renale si urinare - cele nu mai putin de cincisprezece tipuri de flavonoizi continuti de catre Coada-calului asigura acestei plante unul din cele mai puternice efecte diuretice din toata lumea vegetala. Or, acest efect de stimulare a formarii si a evacuarii urinei este un garant al sanatatii aparatului reno-urinar, mai ales in anotimpul cald, cand pierderea masiva de apa prin transpiratie poate afecta puternic rinichii si vezica urinara. Pentru prevenirea aparitiei si a recidivelor cistitelor, nefritelor, pielonefritelor, se consuma cate 1-2 litri de infuzie combinata de Coada-calului zilnic, in cure de 12 zile, urmate de alte 7 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.
 * Arterioscleroza - se administreaza cate 2-3 lingurite de pulbere de Coada-calului pe zi. Tratamentul scade tensiunea arteriala si impiedica oxidarea colesterolului pe peretii vaselor sanguine. Astfel este prevenita formarea placilor de aterom si obturarea vaselor de sange.
* Prolaps uterin - se face un tratament intern cu infuzie combinata de Coada-calului, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de 30 de zile, dupa care se face o pauza de trei luni, apoi administrarea se reia. Suplimentar, o data la doua zile, se fac bai de sezut, cu infuzie de Coada-calului. Atat tratamentul intern, cat si cel extern, au efecte puternice tonice uterine, astringente, prevenind prolapsul. Sunt cunoscute cazuri in care acest tratament a functionat nu doar profilactic, ci si ca terapie in sine, pentru ameliorarea acestei afectiuni.










COADA-SORICELULUI (Achillea millefolium)
           Denumiri populare - alunele, bradatel, coada-harcelui, coada-hartului, ciuresica, crestatea, cralnic, cravalnic, gar, garva, iarba-oilor, iarba-stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina.
               Coada-soricelului creste in livezi, la marginea padurii, pe marginea drumurilor si atinge o inalţime de 80 cm, are frunzele zimţate. Emana un miros placut amarui şi aromat. Florile sunt albe spre roz, grupate cate 6-8 la varful tulpinei. Planta se culege pe soare, in perioada de inflorire, taind prima treime de la vârf.
               Coada soricelului contine: ulei eteric, acizii achileic, formic, auteic, aconitic, ascorbic, folie, probionic, valerianic, palmitic, stearic, miristic, oleic, linoleic, succinic, urme de acid salicilic, cafeic, alcool etilic metilic, flavone, maltoza, zaharoza, glucoza, arabinoza, galactoza, dextine, aminoacizi, proteine, taninuri, substante anorganice cu elementele chimice fier, mangan, zinc, cupru, cadmiu, nichel, siliciu si calciu.
              Proprietatile terapeutice ale acestei plante se datoreaza uleiului volatil continut, oferandu-i calitati de: expectorant, calmant gastric, intestinal, al mucoasei anorectale, antiinflamator, dezinfectant, antispasmodic al cailor biliare, decongestiv hemoroidal, regenerator de tesuturi.
              Substantele sunt concentrate in inflorescenta, apoi in frunze, mai putin in tulpina sau radacina. Planta contine principii antiinflamatoare, calmante, astringente, aseptice. Elimina sau limiteaza procesul inflamator, distruge microorganismele, provoaca strangerea tesuturilor, modereaza secretiile si usureaza cicatrizarea.
              Coada soricelului este recomandata ca remediu natural in tratarea si vindecarea: bolilor aparatului urinar, a constipatiei, cancerului genital, durerilor menstruale, osteoporozei, oboselii, gastritei, gingivitei, anorexiei, hemoroizilor, lipsei menstruatiei, enterocolitei, durerilor renale, chisturilor ovariene, viermilor intestinali, mancarimilor vaginale, inflamatiilor ovarelor, starilor de nervozitate.
              Coada şoricelului are un efect remarcabil asupra formării globulelor roşii la nivelul măduvei osoase. Ceaiul de coada şoricelului este valoros în tratamentul congestiilor cerebrale.
              In medicina populara inflorescentele de coada soricelului reprezenta un remediu natural in tratarea tenurilor uscate, arsurilor, eczemelor zemuinde, plagilor supurate ale tegumentului, ranilor, taieturilor (comprese cu seva stoarsa din planta), durerile de masea puteau fi remediate cu ajutorul frunzelor de coada soricelului pisate si usturoi (sub forma de legaturi), tusea se vindeca daca pacientul bea zilnic ceai din varfurile florale de coada soricelului.

                                                  Moduri de preparare ale plantei
Infuzia:  2 linguri de flori la 500 ml de apa clocotita sau mai concentrat 3 linguri la 500 ml de apa clocotita.
 Alifia: se infierbanta bine 90 gr de unt nesarat sau untura de porc, se adauga 15 gr de flori de coada soricelului, proaspete si taiate marunt, se prajeste putin in grasime, se amesteca iar cand face spuma se da tigaia deoparte, lasandu-se la macerat pana a doua zi. Dupa 24 de ore se incalzeste usor, se strecoara prin tifon si se introduce intr-un borcan uscat, care se pastreaza la frigider. Se foloseşte pentru tratarea rănilor ce se închid greu şi a varicelor.

Tinctura I:  florile culese pe soare se introduc, fara a se indesa, intr-o sticla, pana la gat. Se toarna deasupra alcool de 40 grade sau tuica de fructe si se lasa la macerat 15 zile la soare sau in apropierea unei surse de caldura. Alcoolul trebuie sa acopere bine planta, pentru a nu intra in stare de descompunere. Din cand in cand se mai agita sticla.

Tinctura II: adaugati o cana de coada-soricelului proaspata la 2 cani cu votca. Lasati lichidul la macerat timp de doua saptamani inainte de a-l strecura si imbutelia intr-o sticla sterila. Aceasta tinctura este buna pentru spalarea ranilor si leziunilor.

Vin:  30-50 g planta la 1 litru de vin. Se fierb ingredientele timp de 10 minute. Preparatul se pastreaza fara a fi strecurat. Se foloseste sub forma de cataplasme, fiind un bun astringent, antiinflamator, antiseptic, calmant. Recomandat in special in tratamentul degeraturilor.

Bai de sezut: intr-un vas scu 4-5 litri de apa rece se pun 100 grame planta de coada soricelului uscata sau patru maini duble de planta proaspata. Se lasa la macerat 8-10 ore apoi amestecul se incalzeste si se adauga in apa pentru baie. Apa trebuie sa acopere nivelul rinichilor. Dupa baie, corpul nu se sterge. Se imbraca un halat gros pentru baie, se trece la pat si se transpira din abundenta timp de o oră.
                Coada-soricelului poate deveni mai eficienta in tratarea problemelor de sanatate in amestec cu alte ingrediente, totul depinde de preparat si de uz.
Plante: tataneasa, galbenele, nalba, cretisoara, frunze de urzica vie, musetel
Uleiuri, unturi, grasimi: ulei de masline, ulei de porumb, ulei de floarea soarelui, ulei de sambure de strugure, untura de porc, lanolina
Alcool: tuica de secara sau de fructe, votka, alcool rafinat 38-40%, vin
Produse apicole: miere, ceara de albine


                                                 COADA-SORICELULUI PENTRU UZ INTERN
               Ceaiul
preparat din florile si frunzele de coada soricelului este recomandat pentru: vindecarea durerilor menstruale, menopauzei, constipatiei, nervozitatii, cistitei, leucoreei, eliminarea viermilor intestinali, tratarea afectiunilor cavitatii bucale, calmarea tenurilor iritate, inlatura starea de tensiune readucand calmul.
              Pentru instalarea menopauzei, dereglari ale ciclului menstrual se bea ceai de coada-soricelului, cate o cana pe zi. Infuzia se prepara din doua lingurite cu varf de planta la 500 ml de apa.
               Dureri menstruale - se beau 2-3 cani pe zi cu infuzie din flori de coada soricelului cu o saptamana inainte de venirea ciclului. Frunzele contin o substanta alcaloida care relaxeaza musculatura intregii regiuni abdominale, regleaza circulatia sangvina si actioneaza ca un antispastic al sistemului vascular.
               Menstruatie abundenta - in cazul unei singerari menstruale abundente si care se prelungeste peste perioada obisnuita, de regula se recomanda o infuzie din flori de coada soricelului. Se face o infuzie din 1-2 lingurite de flori maruntite de coada soricelului la o cana de apa clocotita si se beau pina la 3 cani pe zi.
                Infectii genitale - tinctura de coada-soricelului este foarte benfica in tratarea infectiilor. 30 de picaturi de tinctura, consumate de 3 ori pe zi, cu jumatate de ora inainte de masa vor face minuni. Poate fi consumata ca atare, cu miere sau cu suc natural de fructe pentru a evita gustul neplacut.
               Afectiuni hepatice - coada-soricelului stimuleaza secretia bilei si are rol depurativ fiind recomandat sa folositi ceaiul sau tinctura.
               Problemele stomacului - in caz de indigestii frecvente sau balonare, luati inainte de masa o lingurita diluata cu apa de tinctura de coada soricelului.
               Ulcer - se fierb doar frunzele de jos ( nu cele care cresc in sus),  pana scade apa la jumatate, iar apoi se ia de trei ori pe zi inainte de mesele principale cate o cana de licoare.
                Viermi intestinali - se face o infuzie mai concentrata din 10 grame planta la 100 g apa.  Ceaiul se bea dimineata pe stomacul gol.
                Hemoroizi - se recomanda un amestec de coada-soricelului cu frunze de urzica, din care se beau doua-trei ceaiuri pe zi. Extern, pentru sangerari se foloseste alifie de coada soricelului. Se infierbinta bine 90 de grame de unt nesarat sau de untura de porc, se adauga 15 grame de flori de coada-soricelului proaspete si taiate marunt, 15 grame de frunze de zmeura taiate fin, se amesteca iar cand incepe sa sfaraie se da deoparte. In ziua urmatoare se incalzeste totul usor, se stoarce printr-o bucata de tifon si se introduce in borcane uscate, pregatite dinainte. Se pastreaza la frigider.
              Tuse, bronsita - ceaiul se prepara prin infuzie din 1-2 linguri de planta la 500 g apa. Se bea in cursul unei zile.
              Hemoragii nazale cauzate in special de schimbarea vremii, primavara pentru curatirea sangelui - ceaiul se prepara din doua linguri de planta la 500 g apa. Se bea in cursul unei zile.
             Migrene - se beau două cani de ceai de coada-soricelului pe zi.
             Cancer pulmonar - coada-soricelului in combinatie cu radacina de obligeana, macerat la rece.
                                 
                               COADA-SORICLULUI PENTRU UZ EXTERN
           Bai de sezut - trateaza in principal bolile specifice femeilor: mancarimi vaginale, afectiuni ale organelor genitale. Se recomanda in special in inflamatii ale ovarelor, scurgeri vaginale, alte afectiuni ginecologice. Folositi 100g de planta la doi litri de apa.
           Leucoree (poala alba, scurgeri) - pentru prepararea bailor de sezut se lasa 100 g de coada-soricelului (intreaga planta) peste noapte in apa rece, a doua zi se pune pe foc pana da in clocot si se adauga la apa de baie. De regula, baile de sezut se asociaza cu ceai de coada-soricelului, cate doua-trei cani pe zi.
          Dureri de dinti - aplicati pe dintele dureros un tifon umezit in care ati impachetat o lingurita cu planta uscata.
          Osteoporoza - sunt eficiente baile saptamanale cu infuzie de planta insotite de un tratament intern cu ceai.
          Calcaie crapate - 50 g de coada soricelului maruntita si 50 g de frunze de zmeur, se pun intr-un vas de sticla, se adaugă ulei de in, se lasa la macerat 10 zile, se strecoara si se fac aplicatii in fiecare seara. 
          Acnee, boli de piele - se fac comprese cu infuzie concentrata de planta iar intern, o cana de ceai pe zi. Pentru tenurile uscate se recomanda ca dupa comprese sa se unga pielea cu alifie de coada soricelului in amestec cu galbenele sau tataneasa.
          Herpes, Zona zoster - 1 linguriţă de flori mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară.  Se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de dezintoxicare al organismului şi pentru efectul antibiotic.  Se consuma  2-3 căni pe zi.
           Inflamatia pielii insotita de puroi - comprese cu infuzie de coada-soricelului (doua linguri de planta la o jumatate de litru de apa fierbinte, se lasa la infuzat o ora, apoi se strecoara).
           Vindecarea ranilor - se presara pe rana pulbere de coada-soricelului sau se aplica pe piele comprese cu tinctura.  In caz de arsuri, aplicati uleiul de coada-soricelului pe zona afectata. Baile sau compresele repetate cu infuzie te scapa de excesul de transpiratie si iti pastreaza pielea sanatoasa. 





 

 Cicoare (cichorium intybus)
            Planta cu tulpina ramificata, flori albastre, mari dispuse pe tulpuni si ramuri, la baza frunzelor. Cicoarea este una din plantele comune, des intalnite in tara noastra, atat la marginea campiilor, pe pasuni, poienite, pajisti dar si la marginea drumurilor.
            Recoltarea plantei se face in timpul infloririi, in prima parte a zilei, pentru a nu se inchide florile, in lunile incepand din luna august pana in luna octombrie. De la aceasta planta, in scop fitoterapeutic se utilizeaza planta, fara  partile lemnoase ale tulpinii dar si radacina. Radacinile se vor recolta in lunile septembrie sau octombrie. Planta are actiune febrifuga, hipotensiva, are efect colagog, laxativ dar si diuretic. Cicoarea contine principii amare, inulina, acid cichoric.
            Din radacini se obtine o licoare, inlocuitor natural pentru cafea care combate astenia. Frunzele de la baza plantei cu gust amarui sunt utilizate la diverse tipuri de salate.

Uz intern:
  - planta intreaga recoltata in timpul infloririi - boli hepatice, rinichi, afectiuni ale vezicii urinare, inapetenta, anemie, astenie, anorexie, diabet, tulburari de metabolism, dischinezie biliara, icter, scorbut, enterite, constibpatie, tulburari ale tubului digestiv, tulburari menstruale, impotenta - sub forma de infuzie sau decoct.

Uz extern:
- planta intreaga recoltata in timpul infloririi - furunculoza, acnee, boli de piele, ulceratii cutanate, rani sau taieturi - comprese. 

2 comentarii:

  1. Sunt informatii extrem de valoroase;mai ales ca in ultimul timp unii dintre noi cei ce cautam si punum in aplicare "LEACURILE BABESTI" am ajuns la o concluzie:nimic nu e mai bun decat ce e natural.Majoritatea medicamentelor din farmacii sunt fie 100% chimicale(pe care ficatul,nerecunoscandu-le le transforma in pietre - asa apar pietrele la ficat,fiere,rinichi)si alte medicamente care,apropie ca subtante proprietatile plantelor;Ceea ce mi se pare curios este faptul ca la cate pungi de asa-zise plante din farmacii se afla la vanzare,totusi campurile sunt pustii;nu vad pe nimeni venind sa culeaga,ptr PLAFAR! Cum se face ca musetelul din plicuri n-are nici-un miros iar proprietatile acestei plante nu se resimt dupa o cura cu plicuri?Imi doresc din tot sufletul sa fie mai multe site-uri ca al dvs care sa faca publice aceste informatii dar,Atentie mare!!! ele pot fi preluate de "doctori"care sa le transforme in carti ce urmeaza apoi sa fie vandute!E pacat de munca dvs.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, domnule Tanase! Ma bucur foarte mult ca vi se par utile informatiile oferite de mine si am sa incerc sa nu va dezamagesc nici pe viitor! Accept orice critica sau sugestie cu mare placere! Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere