Ce este apa enzimatică?
Apa enzimatică este o băutură naturală al cărui conţinut
în enzime,
vitamine şi
minerale a
fost mult
îmbogăţit
datorită
vegetalelor
proaspete şi
vii care au
fost adăugate
în această
apă.
Cum se prepară/obţine apa enzimatică?
Apa enzimatică este foarte uşor de obţinut şi de
preparat.
Pentru a
obţine o
cantitate de
apă enzimatică
este necesar
să parcurgi
câteva etape
de bază.
Acestea sunt:
- Adaugă într-un borcan câteva funze, fructe sau legume sau un mix din toate acestea - ingredientele le alegi după preferinţele proprii sau după fructele/legumele pe care le ai la îndemână sau sunt de sezon.
- Peste vegetalele din borcan adaugă apă plată până la umplerea borcanului.
- Aşează borcanul într-un loc liniştit pentru minim 8 ore, astfel încât vegetale din borcan să se întrepătrundă cu apa, iar schimbul de materii, enzime, vitamine şi minerale să se realizeze eficient.
Notă:
- Dacă păstrezi borcanul într-un loc însorit sau călduros, atunci apa enzimatică va fi gata în aproximativ 8-10 ore
- Dacă păstrezi borcanul într-un loc răcoros, atunci apa enzimatică se va obţine în aproximativ 12-24 de ore, chiar până la 48 de ore.
- de obicei, apa enzimatică pe bază de fructe se
realizează cel
mai repede, în
aproximativ
8-12 ore dacă
este păstrată
într-un loc
călduros, însă
nu este o
regulă. Cu cât
fructele stau
în apă mai
aproape de 48
de ore la o
temperatură
ambiantă, cu
atât apa va
deveni poate
uşor acidulată
(sifonată).
Este foarte
bună şi aşa,
iar
concentraţia
de enzime se
măreşte, ceea
ce este un
proces foarte
benefic pentru
sănătate.
- Dacă îţi doreşti să obţii o apă enzimatică uşor acidulată, atunci poţi să adaugi, odată cu fructele, şi un îndulcitor natural (zahăr brun, miere, sirop de arţar, etc - 30-100 grame pentru 1 litru de apă), care va favoriza declanşarea procesului de fermentaţie. După aproximativ 24-48 de ore, apa va fi uşor fermentată. După filtrare, se va păstra la rece în sticle închise ermetic.
Ce fructe, legume sau verdeţuri se pot folosi pentru a prepara apa enzimatică?
Totul este atât de simplu, iar apa enzimatică se poate obţine într-o multitudine de variante, gusturi şi arome.
Pentru a obţine apa enzimatică, tu poţi folosi orice
fructe, legume
sau frunze
verzi preferi,
fie ele de
sezon sau în
extrasezon
(sub formă
congelată).
Totuşi
vegetalele de
sezon sunt
cele mai
indicate a fi
folosite,
fiindcă sunt
mult mai
savuroase şi
poate chiar
mai bogate în
nutrienţi.
Eu personal, prefer să îmi prepar apa enzimatică
lăsându-mă
ghidată de
abundenţa şi
deliciul
vegetalelor de
sezon, astfel
încât iarna
îmi prepar
adesea apă
enzimatica din
legume,
rădăcinoase şi
fructe de
sezon - în
special
citrice,
gutui, mere şi
pere de iarnă,
primăvara din
diverse
verdeţuri,
citrice, mere,
căpşuni,
cireşe şi
vişine, iar
vara din pere,
pepene galben
sau verde,
zmeură, afine,
caise,
piersici, etc.
Indiferent de fructele sau legumele pe care le folosesc
pentru a
obţine apa
enzimatică, eu
obişnuiesc să
adaug şi
câteva frunze
verzi de
plante
medicinale sau
plante
aromatice, în
funcţie de
tipul de
fructe sau
legume
folosite. Nu
este o regulă,
dar este un
obicei care
completează
apa enzimatică
prin aromă şi
gust.
Apa enzimatică se poate obţine pe baza a:
- diverse fructe: mere, pere, pepene, struguri, vişine, cireşe, zmeură, citrice, caise, piersici, măceşe, porumbele, mango, fructul pasiunii şi alte fructe exotice, etc.
- diverse legume: morcov, gulie, sfeclă roşie, varză, roşii, ardei, etc.
- diverse plante/verdeţuri aromatice: ghimbir, pătrunjel, busuioc, cimbru, mărar, etc (în funcţie de preferinţe)
- diverse plante medicinale: frunze de zmeur, muşeţel, coada şoricelului, pătragină, flori de soc, flori de salcâm, etc
- diverse combinaţii din categoriile de vegetale enumerate mai sus
Cantităţile de plante adăugate în apă pentru a obţine
apa enzimatică
pot varia în
funcţie de cât
de
concentrată,
aromată sau
diluată vrei
să obţii apa.
Nu există
limite minime,
maxime sau
restricţii,
atâta timp cât
foloseşti
fructe, legume
şi plante
comestibile.
Combinaţiile de vegetale folosite pentru a obţine apa
enzimatică
sunt, de
asemenea,
foarte variate
şi se pot face
în funcţie de
intuiţia,
gusturile şi
poftele
proprii.
După ce obţii apa enzimatică, poţi să o bei ca atare sau
să adaugi un
îndulcitor
natural (în
special, în
cazul apei
enzimatice
fructate).
Variante de apă enzimatică
Mai jos, îţi ofer doar câteva exemple de apă enzimatică
preparată de
mine, pentru
a-ţi stârni
imaginaţia şi
dorinţa de
a-ţi prepara
şi tu această
apa
enzimatică.
Este atât de simplu, gustos şi sănătos .
Apa enzimatică pe bază de gulie este o apă bogată în
enzime,
vitamine şi
mai ales
minerale.
Are un gust pronunţat de gulie şi este o apă suficient
de hrănitoare.
Pentru a obţine aproximativ 2 litri de apa enzimatică am
folosit o
gulie mică pe
care am
tăiat-o felii
şi am lăsat-o
să stea în apă
de-a lungul
unei nopţi
(aprox. 12
ore) la
temperatura
ambiantă. A
doua zi am
strecurat apa
şi am băut-o
ca atare.
Apa enzimatică pe bază de vişine, mentă şi melisa
(lămâiţă)
Apa
enzimatică cu
vişine, mentă
şi lămâiţă
este o apă
acrişoară,
uşor mentolată
şi aromată. Este
plină de
enzime,
vitamine,
minerale şi
alţi nutrienţi
esenţiali
corpului tău.
Este aliatul perfect în lupta cu kilogramele, cu
radicalii
liberi şi cu
diversele
toxine
acumulate în
corp.
Fiind bogată în antioxidanţi, este nemaipomenit a fi
băută o
perioadă cât
mai lungă de
timp.
Pentru a obţine apa enzimatică mai repede, este indicat
să zdobeşti
vişinele uşor
cu mâna, iar
menta şi
lămâiţa să o
freci uşor
între palme.
După
aproximativ 12
ore se poate
consuma, iar
dacă se
păstrează mai
mult (maxim 24
de ore),
aromele şi
gustul se
intensifică
substanţial.
Tot pe bază de vişine, poţi obţine o apa enzimatică
delicioasă în
următoarea
combinaţie:
flori de soc
(proaspete sau
uscate),
grapefruit şi
vişine, iar la
final poţi
îndulci apa cu
miere sau alt
îndulcitor
natural.
Pur şi simplu divin!
Această apa enzimatică are un gust destul de pronunţat
de mineralele
provenite în
special de la
spanac şi o
tentă destul
de acrişoară
de la vişine.
Este o apă hrănitoare, vitaminizantă şi mai ales
mineralizantă
(Fe, Ca, Mg,
K, etc), însă
gustul său
s-ar putea să
nu fie pe
placul
tuturor.
Pentru a obţine aproximativ 3 litrii de apa enzimatică
am folosit 3-4
frunze mari de
spanac şi
aproximativ
300 grame de
vişine, dar
cantităţiile
pot varia în
funcţie de
preferinţele
tale.
De asemenea, atunci când bei această apa enzimatică, o
poţi îndulci
după propriul
tău gust.
Această apa enzimatică are o aromă puternică de zmeură
şi subtilă de
pepene verde,
cu un gust
acrişor şi
uşor amărui şi
de o culoare
minunată.
Este foarte gustoasă, aromată şi acceptată de orice
persoane, fie
chiar şi
copii.
Eu am preparat această apă enzimatică într-un borcan de
15 litrii, iar
pentru asta am
adăugat
aproximativ 1
kg de zmeură,
un grapefruit
roşu şi 1-2
felii de
pepene verde.
În plus, am
mai completat
şi cu4-5
frunze de
zmeur (ca şi
plantă
medicinală) şi
o tulpină de
mentă.
Opţional se mai poate adăuga un îndulcitor natural,
pentru un gust
mai dulceag.
Pur şi simplu delicioasă!
Apa enzimatică pe bază de frunze verzi
Pentru prepararea acestei ape, eu am adăugat doar frunze
verzi, de
această dată,
din plante
aromatice şi
medicinale:
frunze de
zmeur, mentă
şi melisa în
proporţii
variabile.
Pentru a se îmbina gusturile şi aromele cât mai bine,
este necesar
ca apa să stea
împreună cu
frunzele verzi
minim 12-24 de
ore la o
temperatura
ambinată sau
chiar într-un
loc răcoros.
Pentru
apoximativ 4-5
ore, eu am
păstrat
borcanul cu
apă şi la
soare, astfel
încât
tranziţia de
enzime,
minerale şi
vitamine să se
realizeze mai
repede.
Este o apă suavă şi subtilă care poate fi băută ca atare
sau poate fi
îndulcită cu
diversi
îndulcitori
naturali şi
îmbogăţită cu
puţină zeamă
de lămâie -
astfel devine
precum un ceai
rece
nemaipomenit
de gustos.
I am very glad that you like my posts and I hope you will follow the blog in the future!
RăspundețiȘtergereBuna seara .Da stam pe un munte de bunatati in natura si nu stim sa le folosim.Multumesc pentru articol ,am sa fac si eu aceasta apa enzimatica cu ceva porumbele ,macese si ce so mai gasi acu iarna .
RăspundețiȘtergereEste foarte adevarat, avem in jurul nostru atatea bunatati si, totusi alegem sa consumam chimicale si E-uri...
RăspundețiȘtergereMa bucur ca vi s-a parut interesat articolul si sper sa va placa la fel de mult si celelalte informatii de pe site!
Multa sanatate!!!